Am certitudinea că geniul nu joacă niciodată în hotarele normalității, chiar dacă „realitățile” sale în spațiul românesc au echivalat în cele mai multe situații cu uimiri de-o clipă, zâmbete în răspăr și pretenții că tot ce va fi trebuit înțeles s-a înțeles. Aproape fără întrerupere, din labirintul unui joc cinic, învingător alunecă tot geniul; e
Poezia lui Ion Mircea din Istm, Tobele fragede, Copacul cu 10.000 de imagini, Piramida împădurită dar, mai ales, aceea din cărțile recente, Șocul oxigenului, Manuscrisul din Insula Elefantina și, acum în urmă, Materia care ne desparte (Editura Junimea, 2018), structurează o poetică postmodernă care se revendică, între altele, dintr-o frază a lui Gillo Dorfles despre
Echinoxistul Ion Mircea face parte din categoria poeților care nici nu se grăbesc, nici nu-și concep opera sub semnul acelei unice capodopere, „vânate” până pe la vârsta de 30 de ani, în jurul căreia se adună, ulterior, de-a valma volume mai bune sau mai puțin bune. Încă de la primele sale volume, s-a observat că
După o antologie de autor apărută în 2012, Ion Mircea revine în actualitatea editorială cu un volum alcătuit din „poeme inedite”, într-o colecție elegantă și bine îngrijită, deși cam amestecată (Aura Christi și Theodor Damian, Grigore Vieru și Karol Wojtyla). Materia care ne desparte e o carte de poezie, iar nu o simplă culegere de texte reunite
„Să-ți porți crucea" Născut la Bogdănești, Suceava (1943), Ion I. Solcanu s-a remarcat în cercetarea istoriei mai ales după renunțarea la o carieră politică ce-1 purtase până în onoranta demnitate de vicepreședinte al Senatului României. Dacă abandonul parlamentar a fost alegerea lui, s-a dovedit inspirată: a rodit cărți remarcabile, pe care, cu siguranță, vălmășagul vieții
Lucrarea tânărului istoric ieșean Iulian Marcel Ciubotaru, intitulată Note și documente de istorie literară ne face să ne întrebăm în mod firesc care este legătura autorului cu literatura? Am fi probabil tentați să credem că nu există vreuna. Cu toate acestea, la o lectură mai atentă, regăsim în alcătuirea capitolelor și subcapitolelor lucrării, ce reprezintă
„Leo Butnaru - în viziunea lui Fănuș Neagu - este un diavol cu barbă care scapără din copite de sidef la mijloc de rău și de bine, adică într-o lume din scoarță de măr domnesc plutind pe creasta valurilor ce le înalță Prutul. Se vrea gladiator de destine, dar nu știe să și-l păzească pe
Din realitatea faptului imediat și din sedimentările în timp ale unor frânturi autobiografice, Ovidiu Genaru desprinde reușite „blocuri” de semnificație și le orânduiește în noul volum de versuri La opt, gaura cheii și alte patimi (Editura Junimea, 2018). Pentru a exprima datele realului, poetul băcăuan locuitor la bloc nici nu trebuie să mai părăsească apartamentul,
Devenit de cîțiva ani octo(genar), poetul Ovidiu Genaru e unul atipic. Dacă alți barzi vîrstnici au cultul trecutului ori cel puțin tentează, în perspectiva timpului scurs, un bilanț, d-sa le ocolește, după cum procedează și cu viitorul, acesta fiind abia menționat aidoma unei imagini asupra căreia se trage rapid draperia. Timpul suveran rămîne pentru poet
După o antologie de autor, căreia i-am făcut cronica în „Viața Românească”, apărută în 2016, Ovidiu Genaru revine, tot la Editura Junimea, cu un volum nou de versuri, La opt, gaura cheii și alte patimi. Nou, acesta nu este cu totul; am descoperit în el două poeme reluate din sumarul cărții anterioare, Adio și rouă,
Pentru a cunoaște omul, care mai mult e o metaforă pentru mister, e nevoie de a acționa precum Alexandru cel Mare în fața nodului gordian, cu determinare. Ianuarie-Raul Iordăchiță, în disperarea de a desluși odată ființa umană, începe să o descrie în ansamblu, tocmai pentru a se pune la adăpost în cazul în care demersul
Încerc să aflu dacă, odată cu timpul, trăirea la nivelul gândului devine conștientizare, ori conștientizarea intrată în ,,malaxorul” gândului este capabilă să provoace profunzimile fluxului creator, în așa măsură încât un poet consideră că nu riscă prea mult dacă încearcă să caute noi modalități prin care să iasă în fața cititorului, să-l atragă de partea