Cealaltă faţă a destinului

Cealaltă faţă a destinului

20.00 lei

Oma Stănescu, binecunoscută scriitoare brăileancă, ne surprinde din nou cu un roman autobiografic, vioi, pe alocuri scînteietor, scris într-o limbă neaoşă, cu o sinceritate dezarmantă. Par departe cărţile izvorîte din aventura spirituală şi mundană indiană (amintim cele trei volume despre periplul său iniţiatic prin splendorile şi mizeriile unui continent copleşitor, anume Hathina-Hatha Yoga-Loma Viloma, Arşiţa karmei şi Chipuri indiene).

  • AN APARIŢIE:: 2012
  • FORMAT::
  • NUMĂR DE PAGINI:: 280
ISBN 978-973-37-1633-4 Categorii: ,

Autor: Stănescu Oma

Descriere

Oma Stănescu, binecunoscută scriitoare brăileancă, ne surprinde din nou cu un roman autobiografic, vioi, pe alocuri scînteietor, scris într-o limbă neaoşă, cu o sinceritate dezarmantă. Par departe cărţile izvorîte din aventura spirituală şi mundană indiană (amintim cele trei volume despre periplul său iniţiatic prin splendorile şi mizeriile unui continent copleşitor, anume Hathina-Hatha Yoga-Loma Viloma, Arşiţa karmei şi Chipuri indiene). De data aceasta plonjăm în plin peisaj autohton, într-o lume cît se poate de balcanică, în care micimile sufleteşti conjuncturale, cotidiene, se desfăşoară pe fondul unor frustrări emoţionale profunde. Făţărnicia declaraţiilor şi minciunile găunoase ale unui iubit volatil, frustrările, aşteptările şi accesele senzuale ale femeii înşelate se suprapun şi se conjugă adesea tragic cu deruta agresivă a unui adolescent dezrădăcinat, ale cărui vehemente şi permanente nemulţumiri depăşesc cu mult dimensiunile revoltei fireşti a vîrstei.

Oma Stănescu stăpîneşte cu dezinvoltură arta naraţiunii, povestirea ei curge fluent şi convingător, ambianţa e familiară, derutant de vulgară adesea, dar marcată de firescul dezarmant al celei care se oferă pe sine, fără văluri, cu autoironie muşcătoare şi un simţ al observaţiei pătrunzător. Încă o dată, autoarea se crucifică în paginile cărţii sale, iar suferinţa personajului feminin atinge pe alocuri înălţimi spirituale mîntuitoare.

 

Simona Modreanu

Additional Information

Weight 0.5 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Cealaltă faţă a destinului”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top