Din lucrarea cuvântului în lume. Cărturarului Alexandru Zub

Din lucrarea cuvântului în lume. Cărturarului Alexandru Zub

130.00 lei

Alexandru ZUB (n. 12.10.1934, comuna Vârfu Câmpului, jud. Botoşani); absolvent al Şcolii Pedagogice din Şendriceni, jud. Botoşani (1953); licenţiat în istorie (1957) şi doctor în istorie (1973) la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie şi Filologie, Iaşi (1957-1958); bibliograf, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Iaşi (1964-1968); cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, Iaşi – responsabil al colectivului de Istoria culturii (1968-1989); director (1990-2010), director onorific din 2010, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iaşi; profesor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1990-2001); membru corespondent al Academiei Române (din 1991) şi titular (din 2004); a fost recompensat cu premii, ordine şi medalii (între care Steaua României şi Crucea Casei Regale), Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres etc. Specialist în istoria istoriografiei, a publicat numeroase volume referitoare la secolele XVII-XX, instrumente de lucru, biografii, sinteze tematice, unele apărute şi în limbi străine.

  • An apariție: 2024
  • Format: 17 x 24 cm
  • Număr de pagini: 806
ISBN 978-973-37-2821-4 Categorii: ,

Autor: Cliveti Gheorghe

Descriere

E considerat unul dintre intelectualii înzestraţi cu o vocaţie enciclopedică, punându-şi amprenta în chip decisiv asupra istoriografiei româneşti, dintotdeauna cu un discurs profund naţional, dar sobru şi universal articulat. Dincolo de opera sa de mare anvergură, academicianul Alexandru Zub uimeşte mai ales printr-o delicateţe şi o discreţie specifice acelor călugări îmbunătăţiţi, retraşi din lume.

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

 

 

Academicianul şi profesorul Alexandru Zub a devenit, de decenii bune, un simbol al istoriei istoriografiei româneşti, un istoric al ideilor şi al culturii, un investigator al marilor curente literare şi culturale, un biograf al istoricilor de marcă, un intelectual de anvergură europeană, atent în mod constant la starea scrisului istoric şi la raportarea istoricilor faţă de pulsul Cetăţii.

Ioan-Aurel POP, Preşedintele Academiei Române

 

 

Singurul fel în care pot să scriu despre Alexandru Zub este făcând abstracţie de circumstanţe. Nu pentru un anumit prilej festiv şi aniversar, şi nu caligrafiind un omagiu protocolar. Scriu pur şi simplu pentru că simţeam demult nevoia s-o fac şi pentru că îmi face bine să dau expresie intimidării care – în pofida nenumăratelor fire şi colaborări care ne-au legat în ultimele două decenii – mă cuprinde în preajma sa. O intimidare în care se regăsesc stima pentru cărturar, preţuirea pentru istoric, respectul pentru autor, emoţia în faţa fostului deţinut politic, admiraţia în faţa spiritului echilibrat de o nedezmin­ţită demnitate şi de o nobilă lipsă de ostentaţie.

Ana BLANDIANA

 

 

Clio se contemplă tot mai stăruitor în oglindă. Situându-se în prelungirea istoriei „reale”, ca emanaţie, parte componentă şi conştiinţă de sine a acesteia, istoriografia simte o nevoie sporită de a-şi obiectiva devenirea în timp. Ea îşi construieşte propria istorie, nu din slăbiciune narcisiacă, ci fiindcă această istorie ţine de rostul ei intim. Căutându-și urmele, sistematizându-le coerent, ea se depăşeşte pe sine şi dă seama de o esenţă superioară. „Nimic nu e mai revelator pentru realitatea profundă a unei gândiri colective decât istoria istoriei”, spunea Pierre Chaunu, atent la nevoia ca această istorie să-şi conştientizeze experienţele, pentru a trage din ele maximum de profit. Studiile de istoria istoriografiei cunosc, de aceea, o dezvoltare intensivă, în acord cu exi­genţele istoriei însăşi, ajunsă la vârsta când nu mai poate ignora nici unul din registrele ce o compun şi când eforturile de restituţie a propriei deveniri capătă un caracter tot mai sistematic.

Alexandru ZUB

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Din lucrarea cuvântului în lume. Cărturarului Alexandru Zub”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top