Aplecându-mă asupra vieții și operei laureaților Premiului Nobel, am constatat, încă o dată, că, indiferent unde trăiesc și cât de valoroase sunt creațiile lor, omenescul din fiecare este latura sine qua non a tot ce înfăptuiesc și cuprinde, inevitabil, nu doar lumini, ci și (de multe ori chiar „mai ales”) umbre, fiindcă, adeseori, unii dintre cei care au marcat scrisul artistic al umanității n-au ezitat (ba chiar au făcut-o cu toată sinceritatea și cu toată convingerea) să se pună în slujba a ceea ce au crezut că ar folosi binelui (spre exemplu, în slujba unor regimuri politice nocive), dar care s-a dovedit a fi contrariul, cu, deci, grave repercusiuni asupra lumii. Asemenea experiențe au fost ulterior distilate, transformate în creație artistică, de cele mai multe ori, de excepție.
Mioara BAHNA
Din marmura soclurilor (Laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură) Vol. 3
38.00 lei
- An apariţie: 2022
- Format: A5
- Număr de pagini: 288
Descriere
Aplecându-mă asupra vieții și operei laureaților Premiului Nobel, am constatat, încă o dată, că, indiferent unde trăiesc și cât de valoroase sunt creațiile lor, omenescul din fiecare este latura sine qua non a tot ce înfăptuiesc și cuprinde, inevitabil, nu doar lumini, ci și (de multe ori chiar „mai ales”) umbre, fiindcă, adeseori, unii dintre cei care au marcat scrisul artistic al umanității n-au ezitat (ba chiar au făcut-o cu toată sinceritatea și cu toată convingerea) să se pună în slujba a ceea ce au crezut că ar folosi binelui (spre exemplu, în slujba unor regimuri politice nocive), dar care s-a dovedit a fi contrariul, cu, deci, grave repercusiuni asupra lumii. Asemenea experiențe au fost ulterior distilate, transformate în creație artistică, de cele mai multe ori, de excepție.
Mioara BAHNA
Recenzii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica o recenzie.
Editura Junimea –
Florentin POPESCU, Cronică literară la km 0 – Apariții editoriale, în „Bucureștiul literar și artistic”, nr. 6-7 (141-142), iunie-iulie 2023, p.5, despre volumul Mioara BAHNA, Din marmura soclurilor. Laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură, Junimea, 2020.
http://www.bucurestiul-literar.ro/wp-content/uploads/2023/06/Bucurestiul-literar-si-artistic-6-si-7-din-2023.pdf