Obsesia jocului

Adu-ţi aminte,

eram în genunchi în trei sensuri:

direct,

figurat,

melancolic.

Da, erai Muză în postul carnal.

Eu aveam ochii umflaţi de sămânţă.

M-ai împins cu ochii în foc

şi m-am dus ca prostul.

Această dureroasă lumină mi-o amintesc din viitor?

Nu-mi e vindecată rana privirii,

iar tu-ţi dezbraci trupul

şi mi-l arunci pe braţe,

iar braţele mele sunt cu două tăişuri.

Cu ele-ţi pun flori neperechi la picioare,

fericirii pana i-o smulg

şi trag în duel amical cu Abies alba,

străjerul iubirii,

copacul care-a-mprumutat

nemuririi veşmânt.

 

[Din fanteziile unui poet damnat (VII)]