Oglinzi şi vitralii. Interviuri, anchete și chestionare, confesiuni

Oglinzi şi vitralii. Interviuri, anchete și chestionare, confesiuni

60.00 lei

Arcadie SUCEVEANU (n. 16 noiembrie 1952, comuna Suceveni, regiunea Cernăuţi) este poet şi eseist. Absolvent în 1974 al Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat din Cernăuţi, a fost – între 1979 şi 1990 – redactor şi redactor-şef al Editurii Literatura Artistică (Hyperion). A deţinut funcţiile de vicepreşedinte (1990-2010) şi preşedinte (2010-2021) al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova şi pe cea de preşedinte al Filialei Chişinău a „Uniunii Scriitorilor din România” (2005-28013). A publicat volumele de poezie, printre care Mă cheamă cuvintele (1979), Ţărmul de echilibru (1982), Mesaje la sfârşit de mileniu (1987), Arhivele Golgotei (1990), Secunda care sunt eu (colecţia „Poezii de duminică”) (1992), Eterna Danemarcă (colecţia „Poeţi români contemporani”) (1995), Înfruntarea lui Heraclit (1998), Mărul îndrăgostit de vierme (1999), Cavalerul Înzadar (2001), Corabia de la mansardă (seria „Biblioteca şcolarului”) (2004), Arca dies (2008), Cafeneaua Nevermore (2011), Fiinţe, umbre, epifanii (2011), Profesionist al himerei (2012), Vremea Leului portocaliu (colecţia „Laurii poeziei”) (2012), Ferestre stinse de îngeri (2014), Personajele lui Erasm (2016), Căzut în rimă, la Paris (2018), Terasa galbenă (2022), Opera poetică, antologie (2022). Este de asemenea autorul mai multor volume de eseistică precum şi a numeroase cărţi pentru copii. A fost distins cu premii importante în România şi Republica Moldova.

  • An apariție: 2025
  • Număr de pagini: 356
  • Format: 17 x 24 cm
ISBN 978-973-37-2920-4 Categorii: ,

Autor: Suceveanu Arcadie

Descriere

Portretul autorului se suprapune peste portretul hamletian. Ţinând în mână propriul său craniu ca pe un glob de cristal, Arcadie Suceveanu străbate în lung şi-n lat Danemarca sa eternă, măcinată de vicii şi mucegaiuri, visând să găsească tărâmul ce desparte clipa lui „a fi” de cea a lui „a nu fi”, unde „teatrul e o moară”, iar „actorii nişte şuruburi”, unde Dumnezeu însuşi e „şurubul fără scrupul”, care a „prăsit lumi de şuruburi” şi s-a aciuat aici pentru a pregăti, cu maximum de rigoare, Apocalipsa clipei de acum. Bine structurată, cu poeme antologice, antologia lui Arcadie Suceveanu este un adevărat manual al postmodernismului românesc.

Nichita DANILOV

 

Ironia devine sarcasm. Iar autorul descoperă resursele grotescului şi absurdului. Evocând o lume a dejecţiilor ontologice şi a putregaiurilor morale, Arcadie Suceveanu apelează frecvent la poemul-parabolă, la alegoria greu descifrabilă, saturată de simboluri ceţoase, capabile să creeze aceea tensiune semantică specifică poeziei. Panoramele apocaliptice se desfăşoară cinematografic, în tempo de balet mecanic sau de pantomimă absurdă, versul are uneori cadenţe dimoviene, absurdul terific e perfect integrat viziunilor coşmareşti care se constituie în versiunea “neagră“ a poetizării onirice.

Octavian SOVIANY

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Oglinzi şi vitralii. Interviuri, anchete și chestionare, confesiuni”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top