Omeneasca și ticăloasa prostie

Omeneasca și ticăloasa prostie

35.00 lei

Se știe că lumea e dată pe mîna proștilor și a nebunilor. E atît de mare puterea prostiei și a nebuniei – a întuneri­cului – încît, vorba unui poet german,  împotriva ei zadarnic luptă chiar zeii cei nemuritori.
Dar prostia e încă și mai rea pentru alții, pentru societatea în care trebuie să trăiască și prostul, ca ființă socială. Îl trimiți în sat la foc, el ți-aduce busuioc. Îl trimiți după surcele, el ți-aduce  viorele. Cînd arde casa, el stă cu mîinile în brîu, ori umblă după copite de cai morți. Nu știe să descurce două paie și, cu atât mai puțin, să împartă paie la doi măgari. Cară lemne în pădure și apă în Dunăre. Astupă soarele cu degetul, apoi caută nod în papură și pete în soare.
De aceea, prostului nici să-i faci, nici să-ți facă; cu el, oricum, ești de pagubă. Și nu cere de la prost învăț și de la bătrîn băț…
  • An apariţie:: 2019
  • Format:: 14,5 x 22,5 cm
  • Număr de pagini:: 204
ISBN 978-973-37-2267-0 Categorii: ,

Autor: Ștef Traian

Descriere

Se știe că lumea e dată pe mîna proștilor și a nebunilor. E atît de mare puterea prostiei și a nebuniei – a întuneri­cului – încît, vorba unui poet german,  împotriva ei zadarnic luptă chiar zeii cei nemuritori.
Dar prostia e încă și mai rea pentru alții, pentru societatea în care trebuie să trăiască și prostul, ca ființă socială. Îl trimiți în sat la foc, el ți-aduce busuioc. Îl trimiți după surcele, el ți-aduce  viorele. Cînd arde casa, el stă cu mîinile în brîu, ori umblă după copite de cai morți. Nu știe să descurce două paie și, cu atât mai puțin, să împartă paie la doi măgari. Cară lemne în pădure și apă în Dunăre. Astupă soarele cu degetul, apoi caută nod în papură și pete în soare.
De aceea, prostului nici să-i faci, nici să-ți facă; cu el, oricum, ești de pagubă. Și nu cere de la prost învăț și de la bătrîn băț…

Recenzii

  1. Editura Junimea

  2. admin

  3. admin

Adaugă o recenzie

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top