Sufletul singur…: (tot false poeme)

Sufletul singur…: (tot false poeme)

Sufletul singur…: (tot false poeme)

Bucovinean născut la Bogata, lîngă Baia, în «satul meu bun» (…) cu bătrîni înţelepţi şi, la Baia, «ctitori de ţară», Ion Maftei (Flavus) scrie în cărţile de poezie – Capăt de lume (2007), Noaptea, târziu (2009) şi, acum, Mâine… (editura Junimea, 2010)

An apariţie:: 2012
Format::
Număr de pagini:: 194

ISBN 978-973-37-1658-7 Categorii: Cărți, Fără colecție

Autor: Maftei Ion (Flavus)

Descriere

Bucovinean născut la Bogata, lîngă Baia, în «satul meu bun» (…) cu bătrîni înţelepţi şi, la Baia, «ctitori de ţară», Ion Maftei (Flavus) scrie în cărţile de poezie – Capăt de lume (2007), Noaptea, târziu (2009) şi, acum, Mâine… (editura Junimea, 2010) –, ca şi în proza autobiografică din Singurătate publică… (2004), texte de celebrare a vieţii, a energiei şi sărbătorii ei; nu e nimic idilic în evocarea satului Bogata, de lîngă Baia: e un portret în mişcare dinspre ieri înspre mîine, iar vehiculul e, ca în toată literatura sa, un prezent definit prin absenţă: «Mîine voi fi încă o dată copil…/ (…) Luceferii, luna, / Poieni cu iarba de coasă, / Fraţii, mama şi tata, / Grîie, ciocîrlii şi mirişte, / Tot satul bătrîn şi cuminte / Cu străvechiul lui nume, Bogata, / Plin de grădini şi de linişte… / Toate vor fi ca atunci / Cînd am fost, scurtă vreme, copil.» (Într-o singură zi).

Ioan Holban

Post Views: 569

Additional Information

Weight	0.5 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Sufletul singur…: (tot false poeme)”

Trebuie să fii autentificat pentru a publica o recenzie.

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.