Bine-venită ideea reeditării într-un singur volum a celor două cărţi despre Bacovia semnate, în anii ’80 şi ’90, de regretatul critic şi universitar ieşean Daniel Dimitriu, dispărut la începutul lui 2017, dar retras din activitate de peste 15 ani. Fie şi pentru faptul că prima dintre ele (Bacovia, Iaşi, 1981) rămîne unul dintre titlurile-reper ale
Întotdeauna m-au bucurat cărţile primite de la confraţii de critică teatrală. S-a întâmplat la fel când mi s-a oferit semnalul editorial al volumului Teatru la filtru, cea mai recentă carte a colegei Carmen Mihalache, şi am fost solicitat să scriu câteva propoziţii pentru coperta a patra; am făcut-o cu plăcere, dar – socotind că asta
În lunga discuţie pe care am purtat-o cu profesorul Andrei Ţurcanu în Cartea din mâna lui Hamlet (Chişinău, Cartier, 2016) despre literatura română din Basarabia postbelică, am ajuns la concluzia că aceasta nu poate fi înţeleasă adecvat, cu atât mai mult nuanţat, în lipsa unei bune cunoaşteri a contextului istoric şi politic care a influenţat
O carte scrisă fără cusur nu te respinge. Îi accepţi, netocmindu-te, toate amănuntele, chiar dacă peste unele, în alte împrejurări fireşti, ai trece cu dezinvoltură iorghiană... Dar romanul (Cinesunta - fata cu trecutul amputat, Iaşi, Editura Junimea, 2017, 313 pagini) lui Viorel Savin, cu absolut fiecare rând al lui, te obligă să nu grăbeşti ritmul,
În primele luni de război, în 1916, România a trecut de la entuziasmul intrării în Transilvania la înfrângerile dezastruoase care au dus la pierderea Munteniei. În acele zile, dominate de confuzie, au căzut pe câmpul de luptă zeci de mii de soldaţi. Unul dintre aceştia este ieşeanul Ion Marinescu, căzut în lupta de apărare a
S-a remarcat adesea, în special în ultimii ani, că paşoptiştii, departe de a fi nişte Calibani superficial contaminaţi de cultura occidentală datorită studiilor (incomplete) în Franţa sau Germania, au fost în realitate nişte oameni surprinzător de moderni. Şi, în acelaşi timp, de bine ancoraţi în cultura română tradiţională, ca fii de aristocraţi adânc legaţi de
După o strălucită carieră didactică la unul dintre cele mai prestigioase licee ale Moldovei (Colegiul Naţional „Cuza Vodă” din Huşi), Lina Codreanu a surprins, în 2012, cu o exemplară bibliografie critică asupra operei lui Theodor Codreanu, op masiv de peste 600 de pagini, apărut sub egida Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chişinău, vocaţia de critic
După primele două cărţi de proză artistică („Poştalionul”, 2014, şi „Proprietarii de amintiri”, 2015), Lina Codreanu revine cu un roman, „Chemarea apelor” (Junimea, 2017, 158 pag.), o scriere când realistă, când fantastică, încărcată de poezie, învăluită într-un halou sadovenian şi totuşi purtând puternica amprentă a originalităţii. Se întâmplă foarte multe în romanul Linei Codreanu (nimic
Cine a fost Veronica Micle, femeia iubită de cel mai mare poet român din toate timpurile, Mihai Eminescu? Întrebarea i-a preocupat şi chiar i-a obsedat pe admiratorii poetului. I-au răspuns istoricii literari, de la G. Călinescu şi până la Elena Vulcănescu, autoarea unei monografii consacrate Veronicăi Micle. Dar s-au scris şi romane în care tânăra
O cu totul altfel de poezie religioasă, saturată de simboluri (fără a fi obositoare), rafinată (fără a părea inaccesibilă), oricum îndelung exersată, scrie Nicolae Corlat. Cel mai nou volum de versuri care ne-a parvenit, Îngerii vin când nu-i chemi, ocoleşte în chip fericit expresia conformistă a genului, reuşind în acelaşi timp să impresioneze printr-o dicţiune
Cubul de zahăr e un roman care se circumscrie (post)modernismului, în chip apăsat, prin ceea ce s-a numit „amestec al genurilor”; totul e cel puţin în dublu registru: satul Bahuseni cu oamenii săi, ferma de porci, iazul şi pădurea unde se petrec evenimente de dincolo de vreme şi de înţelegerea unor personaje precum vînătorul Bârcă,
Nu poţi a-l cunoaşte (cât de cât, şi fără a depăşi fruntariile unei discuţii despre cunoaştere, cunoştinţă, ştiinţă...), nu poţi a-l închipui pe Nicolae Turtureanu în absenţa desfăşurării dantelăriilor cu modele complicate de vorbe, camuflate în textele (aşa-zise) publicistice, presărate de ani buni, fără zgârcenie, în „Ziarul de Iaşi” şi în revistele „Cronica Veche”, „Argeş”