Fluiditate captivantă a naraţiunii, cap - coadă, o curgere firească a întâmplărilor povestite, personaje convingător construite, dialogând sau, cel mai adesea, monologând, cu viaţa şi gândurile lor, ca şi cum autoarea este în orice clipă alături de aceste fiinţe familiare, trăind cu ele, bucurându-se şi întristându-se, luându-le peste picior, compătimindu-le pe unele, ironizându-le îngăduitor pe
Deşi relativ puţin cunoscută, Doina Popa, scriitoare originară din Vrancea, se află, prin această nouă apariţie, girată de editura ieşeană „Junimea” (2016), la cel de-al şaptelea volum de proză, după Apelul de seară („Albatros”, Bucureşti, 1985), Sfântă tinereţe („Timpul”, Iaşi, 1998), Rugăciunea de iertăciune („Andrew”, Focşani, 2008), Dragostea vine de-a valma („Călăuza”, Deva, 2011), Pasărea
În urmă cu vreo douăzeci de ani, invitat fiind de TV R Iaşi, pentru o emisiune (într-o nişă de la ”Bolta Rece”), când am văzut-o şi-am auzit-o pe realizatoarea Cristina Hermeziu, mi-am dat seama că e o chestiune de timp - şi va fi at rasă, absorbită, dacă nu luată cu hapca de Bucureşti. Ceea
Relatate de Valentin Coşereanu, Editura Junimea, Iaşi, 2014, 100 de zile cu Petru Creţia sunt tot atâtea cu Mihai Eminescu. Iar spaţiul în care se întâmplă „acţiunea” este, dincolo de Biblioteca Academiei ori Ipoteşti, acela impregnat pagină cu pagină de contiguitatea genialităţii. Nu dorim ca rândurile acestea să treacă drept reclamă ieftină în a propulsa
Apărut în urmă cu şapte ani, într-o primă ediţie, – comentat elogios de Dan C. Mihăilescu („Calitatea naraţiunii rezidă în simplitatea conturelor, simbolismul moderat al situaţiilor, limpezimea psihologiei infantile şi absenţa oricărei urme de tezism“), Alex. Ştefănescu („romanele destinate cititorilor cu experienţă sunt de o diversitate caleidoscopică“), Daniel Cristea-Enache („Cu un bun instinct artistic, Stelian
Cu volumul Spaţii interioare (Editura Junimea, 2015), Radu Florescu se transferă înlăuntru, într-o interioritate care e blestem şi exil, părăsind pădurea, satul fabulos din munţi, care lumina „ca un far” – spaţiu al utopiei refugiului dintr-o carte precum Rău de pămînt − „casa de la ţară”, de pe apa Sabasei, din lemn de cireş amar,
Passionaria Stoicescu a debutat editorial în anul 1971, cu volumul Lume mică, lume mare, cu versuri pentru copii, dar cu un titlu care proiectează o carieră literară, deopotrivă, destinată literaturii „pentru cei mici”. Cel puţin trei generaţii de copii şi nepoţi au „muncit” textele Passionariei Stoicescu, colorîndu-le ilustraţiile, subliniind, răstindu-se unde nu înţeleg ori, poate,
Ovidiu Genaru e, după cum se califică singur, un „eretic”. Al credinţei sau al poeziei? La urma urmei, poezia (post)modernă nu constituie şi ea o „erezie” faţă de tradiţia genului? Autorul Patimilor după Bacovia o confirmă printr-un aer alert-indolent, curtenitor-zeflemitor al scriiturii, printr-un joc dibaci al contrariilor care par a aboli gravitatea totuşi mereu prezentă
Revenind la o mai veche, şi totuşi mereu nouă pasiune a sa, literatura scriitorilor străini de referinţă, laureaţi ai Premiului Nobel sau nominalizaţi la acest mult rîvnit premiu, Mioara Bahna îşi continuă Aventura lecturii scriitorilor străini, carte apărută în 2012. Se ocupă şi în această nouă carte a sa, Zigzag prin literatura lumii, de scriitori
Autoare activă până acum în eseistică, critică literară şi cercetare umanistă, Mara Magda Maftei debutează în beletristică prin publicarea volumului Şi dacă omul vrea să fie fericit. E o carte cu subiect de actualitate, „extras” din peisajul vieţuirii noastre contemporane, fireşte că înzestrat şi cu substanţiale deschideri către chestiuni şi noime perene. O carte consistentă,
Cu Urma lui Ulysses, Gheorghe Vidican aduce spre lectură o poezie similară tematic şi stilistic cu cea din volumele precedente. Densitatea metaforică şi stranietatea imagistică redau structural o lume a (ne)liniştii, desfăşurată pe două planuri: unul interior, ce duce înspre o sistematică autoscopie, şi unul exterior, prin care se urmăreşte o panoramare a naturii. Deşi
Un amplu şi interesant studiu de imagologie, privind opera lui Mihai Eminescu, realizează George Vulturescu, glosând pe o temă mai puţin obişnuită, legată de prezenţa motivului prafului în opera acestuia – „Complexul Ghilgameş“– Eseu despre motivul prafului în opera lui M. Eminescu (Junimea, 2015) – încredinţându-ne încă dintr-un bun început că „prezenţa prafului – şi