Începutul eternității

Începutul eternității

40.00 lei

George LAZĂR s-a născut la 3 februarie 1963 în Vatra-Dornei, judeţul Suceava. A absolvit Facultatea de Electrotehnică, Secţia Automatizări şi Calculatoare, din cadrul Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi“ din Iaşi în 1987. Este directorul cotidianului Monitorul de Botoşani din 1995.

A debutat în antologia Cosmos XXI. Un univers al păcii (1987). A publicat în studenţie povestiri SF în Argonaut, Opinia Studenţească, Cronica, Magazin, Sci-Fi Magazin, Argonaut – supliment literar al revistei Convorbiri Literare. În perioada 2007 – 2008 a editat Sci-Fi Magazin, revistă lunară de SF, iar în 2009 Almanahul Sci-Fi Magazin. Este prezent cu proză în antologiile Cosmos XXI. Întâmplări dintr-un univers al păcii (1987), Quasar 001 (2001), Alte Ţărmuri (2007), Pangaia (2010), Steampunk. A doua revoluţie (2011), Venus (2011), Dincolo de noapte – 12 Feţe ale goticului (2012).

Romane publicate: America One (2007), Îngerul păzitor (2009), Guardian Angel (2010), Panglica Timpului (2018), Vindecătorul Universal (2021, republicat în 2024). A publicat culegerile de povestiri: Ziditorii de Biserici (2016) şi Apocalipsa după Darwin (2021). Este prezent cu povestiri, schiţe şi nuvele în culegerea CSF a editurii Pavcon, unde a iniţiat şi culegerea Ziua Victoriei, dedicată ajutorării refugiaţilor ucraineni.

  • An apariție: 2026
  • Format: 13 x 21 cm
  • Număr de pagini: 216
ISBN 978-973-37-3008-8 Categorie:

Autor: Lazăr George

Descriere

Totul începe cu ceva şi se termină cu ceva. Lesne de priceput. Mai greu de acceptat. Aşa şi cu Începutul Eternităţii, ideea începe cu memento mori şi se termină cu carpe diem. Dar ca să fii sigur că te bucuri de viaţă şi că vei intra în eternitate, e necesar să ai o infinitate de bani… De ce nu?… Cine merită, are mormântul pe o cometă. Dar se poate şi mai şi. Întotdeauna, ca şi în politică, se poate şi mai şi!… O Eternitate în Infinit. „Nu sunteţi condiţionaţi să daţi de extratereştri într-o perioadă finită de timp, pentru că aveţi la dispoziţie practic toată Eternitatea.” – aceasta este speranţa Pompelor Funebre SF.

Dar surprize apar întotdeauna, iar G. L. se pricepe la asta…

Carpe diem, sub orice formă ai fi!… Sau carpe aeternitate, carpe infinitum.

Lucian MERIŞCA

 

În proza La bicicletă găsim o posibilă explicaţie a pandemiei de COVID 19 şi a factorului ei declanşator, care se întâmplă să fie de pe meleagurile noastre.

În Ultimul Haloween cu Faraday putem citi despre ce s-ar putea întâmpla cu lumea noastră atunci când tot mai numeroasele radiaţii electromagnetice – din radiouri, telefoane, comunicaţii, telecomenzi – încep să-şi facă de cap pe cont propriu.

Drepturile nenăscuţilor propune o dezbatere pe muchie de cuţit: au sau nu drepturi aceştia, la fel ca oricare altă fiinţă omenească?

Ziua Victoriei este despre o lume dominată de ruşi, văzută prin ochii unui adolescent ucrainean care vrea să-l ucidă pe Ţarul ce-şi spune Preşedinte. Piramida din Carpaţi dezvăluie locul unde se află unul dintre punctele care ţin lumea noastră în viaţă. Începutul Eternităţii ne arată cum se va desfăşura cea mai extravagantă înmormântare de lux în viitorul apropiat. Ecuaţiile nu mint niciodată – proza lămureşte cum ne putem întâlni, matematic, în viaţa viitoare…

Este o culegere cu un ritm ameţitor, în care imaginaţia autorului trasează cu uşurinţă lumi noi şi explorează teme nemaiîntâlnite în literatura fantastică şi ştiinţifico-fantastică. Am asemuit lectura acestei culegeri cu un carusel în care, o dată ce am urcat, pur şi simplu nu m-am mai putut opri până când nu am citit ultima pagină.

Cătălin MORARU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Începutul eternității”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top