Stranii povestiri huțule, vol. I + II

Stranii povestiri huțule, vol. I + II

78.00 lei

Casian Gh. BALABASCIUC (n. 7 mai 1957, Moldoviţa jud. Suceava) este inginer silvic și Ghid de turism atestat din anul 2010.

Absolvent al Facultăţii de silvicultură şi exploatări forestiere Braşov 1983.

A publicat în reviste precum România pitorească, Bucovina forestieră, Vânătorul şi pescarul român, Artemis, Pagini bucovinene (debut 1984), debut în Luceafărul la 1 martie 1986 (cu pseudonimul Călin Baciu).

A debutat la TVR ca autor al scenetei umoristice „Pe peron” – 1984. A colaborat cu TVR în realizarea unor filme de promovare a imaginii Bucovinei în emisiunile „Dincolo de hartă”, „Exclusiv în România”, „Necunoscuţii de lângă noi”, „Descriptio Moldaviae”, precum și la realizarea filmelor „Huţulca”, realizat cu Radikal Film; „Dimitri’s time travel” cu ARD TV Germany, despre viața unei familii de huțani după revoluție.

Colaborator al TVR 2 şi TVR Iaşi la realizarea unor filme dedicate etniei huţule.

Volume publicate (selectiv): Slujbaşi la Împăratul, 1996; Steluţe de Crăciun, 1998; Stranii povestiri huţule, 2006; Tainele din Smidovatic, 2009; Văzute şi nevăzute din Bucovina, 2012; Doi paşi prin rai, 2013; Scorbura cu poveşti, 2016; Drumuri de țară – poezii, 2019; La povești cu Petrea Moroșan – povestiri, 2022.

Premiul Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România – 2009; Premiul naţional „Ion Creangă” la concursul de poveşti ediţia 1999, Iași; Premiul revistei Dacia literară şi al societăţii culturale „Junimea 90”, 2013; Premiul „Crucea de argint a Sfântului Ştefan cel Mare” – Societatea culturală Ştefan cel Mare – Bucovina, 2007.

  • An apariție: 2026
  • Format: 13 x 21 cm
  • Număr de pagini: 290
ISBN 978-973-37-3007-1 Categorie:

Autor: Balabasciuc Casian

Descriere

Preţul indicat este pentru ambele volume.

 

Volumul pe care îl ţineţi în mână are atmosferă, are constanţă, are stil – totul devine clasic şi interesant sub pana lui Casian Balabasciuc. Om enciclopedic şi om al pădurii, un guru sau un baci al huţulilor, el este în primul rând un om. Un om care nu zâmbeşte, dar care nu are duşmani, nu poate să aibă duşmani, pentru că are dreptate. Cu baltag, cu cal şi cu mustaţă, CB este acelaşi cu omul cu aparatul de fotografiat sau cu pana scriitorului în mână. Acelaşi cu activistul pentru păzirea pădurilor, dar şi a moştenirii bucovinene, huţule în particular. Metaforele pline de savoare, trimiterile şi descrierile locale, se îngemănează cu subiectele încărcate de ceea ce eu denumesc “horror ortodox” – spre deosebire de acela gotic, catolic, anglican sau protestant, care ne este străin, chiar dacă Bram Stoker şi-a găsit celebritatea scriind despre meleagurile noastre. O reţetă clasică dar nu numai. Şi Casian nu greşeşte niciodată, pentru că este el însuşi un clasic al unor tărâmuri clasice: locurile sale de baştină, moldoviţene.

Lucian MERIŞCA

 

Erau gospodari înstăriţi, cu vite, fâneţe şi pădure . Alai mare a pornit călare, cu mirii în frunte, către biserică, iar pistoalele nu mai conteneau să bubuie pe sub bolţile pădurii până ce nunta s-a apropiat binişor de curtea bisericii, însoțită de muzica veselă a tarafului ce întrunea o cobză, o vioară și o tobă. Şi au venit mulţi oaspeţi de peste munte, de la Breaza, de la Suliţa, dar şi din Ciumârna, din Ruşi pe Boul, că petrecere de pomină a fost. Nuntașii s-au tras după slujbă către casa mirelui unde a început petrecere mare, cu glume de tot felul, hohote de râs și cu poftă de joc și de băutură, de au trebuit sărmanii lăutari să cânte aproape fără oprire de cu seară până a doua zi pe la prânz, când nuntașii și-au amintit că începuse o nouă săptămână de lucru, iar pe acasă așteptau vitele să fie îngrijite. Dar mai înainte a trebuit să se facă învelirea miresei, când druștele i-au scos coronița de pe cap și au dat-o druștei mari, ca să-i pună Anastasiei pe umeri tulpan de gospodină şi femeie măritată. Tot atunci lui Onufrie i se luă floarea de mire, pe care o primi Ivancic, vătăjelul conducător. Şi a scris părintele  şi în cronica bisericii despre însoţirea Anastasiei cu  Onufrie, la vreme de pace, între două războaie.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Stranii povestiri huțule, vol. I + II”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top