Stranii povestiri huțule, vol. I + II

Stranii povestiri huțule, vol. I + II

78.00 lei

Casian Gh. BALABASCIUC (n. 7 mai 1957, Moldoviţa jud. Suceava) este inginer silvic și Ghid de turism atestat din anul 2010.

Absolvent al Facultăţii de silvicultură şi exploatări forestiere Braşov 1983.

A publicat în reviste precum România pitorească, Bucovina forestieră, Vânătorul şi pescarul român, Artemis, Pagini bucovinene (debut 1984), debut în Luceafărul la 1 martie 1986 (cu pseudonimul Călin Baciu).

A debutat la TVR ca autor al scenetei umoristice „Pe peron” – 1984. A colaborat cu TVR în realizarea unor filme de promovare a imaginii Bucovinei în emisiunile „Dincolo de hartă”, „Exclusiv în România”, „Necunoscuţii de lângă noi”, „Descriptio Moldaviae”, precum și la realizarea filmelor „Huţulca”, realizat cu Radikal Film; „Dimitri’s time travel” cu ARD TV Germany, despre viața unei familii de huțani după revoluție.

Colaborator al TVR 2 şi TVR Iaşi la realizarea unor filme dedicate etniei huţule.

Volume publicate (selectiv): Slujbaşi la Împăratul, 1996; Steluţe de Crăciun, 1998; Stranii povestiri huţule, 2006; Tainele din Smidovatic, 2009; Văzute şi nevăzute din Bucovina, 2012; Doi paşi prin rai, 2013; Scorbura cu poveşti, 2016; Drumuri de țară – poezii, 2019; La povești cu Petrea Moroșan – povestiri, 2022.

Premiul Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România – 2009; Premiul naţional „Ion Creangă” la concursul de poveşti ediţia 1999, Iași; Premiul revistei Dacia literară şi al societăţii culturale „Junimea 90”, 2013; Premiul „Crucea de argint a Sfântului Ştefan cel Mare” – Societatea culturală Ştefan cel Mare – Bucovina, 2007.

  • An apariție: 2026
  • Format: 13 x 21 cm
  • Număr de pagini: 216
ISBN 978-973-37-3007-2 Categorie:

Autor: Balabasciuc Casian

Descriere

Preţul indicat este pentru ambele volume.

 

Personajul principal, în toate povestirile de aici, pare să fie liniştea, cu două înţelesuri, a pădurii. Volumul de istorisiri la marginea ţării, la marginea fantasticului şi a timpului – va fi o noutate pentru amatorii de călătorii în Imaginar. Găsim şi mister şi horror, dar şi religie, metafizici practice cum le zic eu, şi încântătoare notaţii etnice şi de geografie locală. Dar şi silvicultură, cinegetică, chiar gastronomie rurală – sunt multe de învăţat din cartea enciclopedicului bard care este Casian Balabasciuc, fiu al şefului Căilor Ferate Înguste Moldoviţene, pe care l-am cunoscut mai demult…

Lucian MERIŞCA

 

Odată ce se îngălbenesc la față fagii, pe potecile îngropate în tăcere încep să se audă tropote de bocanci, de cizme sau, foarte rar, târșâit de opinci, semn că legea naturii a dat dezlegare la vânătoare prin legile omenești. Cu mulți ani în urmă pădurile erau atât de bătrâne, de întinse și de adânci, încât chiar și ecoul se rătăcea în inima lor. Azi statisticile încearcă să convingă că mai sunt cel puțin aceleași suprafețe de pădure. Fără să mă încumet la interminabile polemici voi spune că așa o fi, dar mi se pare că le lipsește senectutea și odată scăzând numărul bătrânilor arbori, parcă se văd mai deși vânătorii. Foarte complexă este tagma vânătorească și pe cât de diversă din punct de vedere ocupațional, pe atât de ciudată din punct de vedere al mentalităților. Un vechi proverb românesc ar sintetiza totul: „la așa cap, așa căciulă”! Simpaticii vânători, chiar dacă nu toți recunosc, au o sumedenie de superstiții, care mai de care mai gogonate, ca și poveștile de gen. Numai că pragmatismul purtătorilor de tolbe, traiste sau rucsacuri le-a grupat în două categorii: cu noroc și fără noroc. Desigur, cu noroc este când vânatul sau orice altceva cade în plasă. Așadar, dacă la plecarea la vânătoare îți scapă cartușul din mână, vei ști că îți va ieși cel puțin un urecheat în bătaia armei. Vei avea reușită dacă îți taie calea un coșar, un bețiv sau o fetișcană. Dacă te întâlnești însă cu un popă, cu o venerabilă doamnă sau cu o nuntă, vânătoarea va fi cu ghinion.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Stranii povestiri huțule, vol. I + II”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top